VIDEO | Sorin Grindeanu: „N-am mers de ani buni cu metroul, n-am folosit și nu folosesc acest mijloc de transport în comun. Unii predecesori ai mei s-au ocupat doar de acțiuni de imagine”

Publicat: 03/08/2022, 17:53

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, la Digi24, că nu a mers cu metroul de când ocupă această funcție, precizând, chiar, că n-a mai circulat de ani bun cu acest mijloc de transport în comun. De asemenea, oficialul a criticat desființarea gheretelor de la metrou, controlate de sindicatul condus de Ion Rădoi, fost membru al PSD, operațiune demarată în mandatul fostului ministru al Transporturilor și actualului lider al USR , Cătălin Drulă.

Anca Suciu: Au trecut câteva luni de când sunteți la minister. Ați fost vreodată cu metroul?

Sorin Grindeanu: Nu, n-am fost cu metroul. N-am mers de ani buni.

Anca Suciu: Nu vi se pare normal, necesar, ca ministrul să cunoască acest detaliu?

Sorin Grindeanu: N-am folosit și nu folosesc acest mijloc de transport în comun.

Anca Suciu: Ați ajuns acolo, la minister, de câteva luni, s-a vorbit de mafia de la metrou, acele gherete, acele magazine care erau deschise, ele au fost închise. Dumneavoastră ați descoperit o asemenea mafie la metrou?

Sorin Grindeanu: Dumneavoastră ce ați văzut că s-a întâmplat după episodul Rangă?

Anca Suciu: Au ieșit la iveală o serie de detalii, dar încă nu sunt decizii ale instanței.

Sorin Grindeanu: Sunt pe post de milițian, ca ministru, sau de polițist? Să vină instanța și să decidă, într-o formă sau în alta. Alea au fost acțiuni doar de imagine și așa au și rămas. Din păcate, unii predecesori ai mei s-au ocupat doar de acest lucru. Dacă se apucau lucrurile în mod corect, poate aveam buget anul trecut, la Metrorex, în loc de rangă sau poate se plăteau facturile pentru care astăzi bucureștenii au acest disconfort. Ranga nu ține loc de a fi bun manager.

Anca Suciu: Dar sindicalistul Rădoi, pentru dumneavoastră, nu vi se pare că acolo a reacționat ca stat în stat?

Sorin Grindeanu: Eu pot să am părere personală, dar eu cred că instanța e cea mai potrivită. Toată chestiunea respectivă, pe de-o parte, dând la o parte show-ul, pentru că a fost un spectacol, care n-a fost finalizat, eu cred că trebuie să plătească. Toți cei care fac lucruri ilegale trebuie să plătească. Nu există nuanțe. Tocmai de aceea spuneam că instanța, nu eu sau dumneavoastră spunem că e vinovat sau nevinovat altcineva și vin cu ranga la dumneavoastră în studio.”

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×